Please select mobile menu.

“Together forever, never apart”

April 4, 2016 ,

“Urca-te in avion si vino…macar un weekend…dar vino”
Asa a inceput inca o poveste frumoasa din viata mea pe care trebuie s-o impartasesc cu tine.
Pe Madalina am cunoscut-o prin 2009 la un targ de turism, a fost chimie la prima vedere. Nu am petrecut foarte mult timp impreuna. dar am vorbit mult si despre multe. Am admirat-o intotdeauna pentru alegerile curajoase si drastice pe care le-a facut in viata, pentru puterea pe care a avut-o sa taie raul de la radaina si in loc, sa planteze vise care mai apoi s-au si implinit.
James si Madalina s-au cunoscut in Liverpool, iar temelia povestii lor de dragoste a fost pusa intr-o seara de Craciun in Sefton Park, cand James inghetat de emotie si frig a putut sa rosteasca cuvintele magice “Would You do me the honor to be…”
Povestea le-o ascult cu emotie la un pahar de Amaretto in apartamentul lor primitor din Liverpool. James imi povesteste cu lux de amanunte, in timp ce ii maseaza cu grija talpile. Este gestul atat de tandru si atat de intim, atat de cald intre doi oameni care se iubesc. Gandurile imi zboara fara sa vreau la… ale mele, si imi dau seama cata emotie m-a cuprins cand James imi pune in fata o cutie cu servetele.
Mai iau o gura din licoarea aromata, trag aer in piept si ma pregatesc sa ascult si sa memorez fiecare fraza. Nu am mai scris din noiembrie, si am stiut ca povestea lor va fi trezirea mea din amoreala.
James povesteste, in timp ce Madalina se uita la el cu o privire pe care nu am s-o uit foarte usor. Este acea privire luminoasa, relaxata, plina de iubire si incredere.
James este un om intelegator si bine ancorat in realitate. Se uita fix in ochii mei si spune apasat:
“Vine un moment in viata, cand cunosti pe cineva si STII, ca este omul langa care vrei sa-ti petreci toata viata. Restul nu mai conteaza. Eu o iubesc pe Madalina, o respect si o sutin in tot ceea ce-si doreste sa faca. Este sprijinul meu…sunt sprijinul ei.. Nu suntem absurzi niciunul dintre noi cu gelozii stupide. Cu ea impart tot…bune…mai putin bune. Ei ii povestesc tot, nu las loc de interpretari, nu dau voie indoielii sa se strecoare vreodata intre noi pentru ca ar putea sa franga lucrul acela fara de care o relatie intre doi oameni nu poate functionea vreoadata: INCREDEREA. Si odata pierduta este imposibil s-o recuprezi intacta, nepatata.”
“Toghether forever, never apart” – este motto-ul lor, cuvintele care ii definesc.
Valori si principii solide spuse raspicat, intr-o seara ploioasa in Liverpool, imi rasuna si acum in ganduri.
Ma impietresc cuvintele lui, realizez atunci, pe loc ca INCREDEREA este cel mai de pret lucru pe care l-am avut si nu-l mai am.
Oare omul pastreaza in spiritul lui o cantitate limitata de incredere? Oare dintr-un exces de iubire, si fluturi buimaci o poti da pe toata orbeste?
Seara este lunga si frumoasa, ne bucuram apoi de o duminica perfecta.. Este atata naturalete in comportamentul lor incat ma simt ca acasa. Calatoria mea a fost cu un rost, unul bun din care am invatat cat cat de frumos este sa crezi in iubire si cat de vital este sa nu te desconsideri acceptand lucrurile urate pe care viata ti mai presara in cale doar sa-ti testeze agilitatea.
Drum lin si drept este doar pe autostrazi (nu pe cele autohtone). In viata cararile sunt intortochiate, sunt rascruci, sunt ploi, sunt oameni care te dezamagesc. Nu este intotdeuana usor, nu este intotdeuana senin. Dar din cand in cand primesti cate un semn care sa-ti arate ca totul va fi bine.
Semnul meu este povestea lor, prietenia lor si vorbele frumoase.
Am vizitat un oras superb, am cunoscut oameni de exceptie, am savurat Fish&Chips, am fotografiat, ne-am plimbat, am povestit.
James m-a condus la aeroport luni dimineata. Cele trei ore de zbor mi-au gazduit in tihna gandurile parca dintr-o data mai ordonate.
“Am aterizat la Bucuresti, destinatia noastra. 16 grade la sol. Va multumim ca ati ales compania noastra si speram sa ne revedem curand”

Leave a comment